Copii „răi” şi neascultători? Nu daţi vina doar pe părinţi

Cercetări recente asupra unor perechi de gemeni identici şi non-identici sugerează că factorii genetici joacă, în comportamentul copilului, un rol mai important decât se credea anterior; cu alte cuvinte, în mare măsură aceste purtări agresive se datorează felului de-a fi, înnăscut, al copilului, şi nu modului în care este crescut.

Este un punct de vedere ce contrazice viziunea tradiţională, deoarece, în ultimii 25 de ani de cercetări, s-a considerat în general, că dezvoltarea comportamentelor agresive la copiii mici se datorează faptului că au avut asemenea modele în familie. Studii anterioare indicau că aceste comportamente încep să se manifeste înainte de vârsta de un an şi ating maximum de intensitate între 2 şi 4 ani.

• Al doilea vaccin împotriva variolei maimuței, aprobat de OMS
• Chatbotul Google Gemini a primit o funcție de „memorie”

Totuşi, mai recent, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Montreal au constatat că există diferenţe substanţiale atât în cee ce priveşte frecvenţa acestor accese de agresivitate, cât şi în ritmul în care se schimbă aceste purtări, datorită întrepătrunderii factorilor genetici şi de mediu de-a lungul timpului.

În mare parte, stabilitatea şi schimbarea comportamentelor agresive la copiii mici ţin de factori genetici, explică dr. Eric Lacourse.

”Totuşi, trebuie accentuat faptul că aceste asocieri genetice nu înseamnă că traiectoria timpurie a agresiunii fizice este stabilită şi nu mai poate fi schimbată. Factorii genetici pot întotdeauna să interacţioneze cu alţi factori, externi, în lanţul de cauze care explică orice comportament.”

Cu alte cuvinte, dar pentru că un copilaş e „rău” atunci când e mic, nu înseamnă că nu se poate comporta cumsecade mai târziu în viaţă.

Studiul, publicat în Psychological Medicine, a implicat perechi de copii gemeni născuţi în Montreal perioada aprilie 1995 – decembrie 1998 şi pe părinţii acestora. Au fost studiaţi atât gemeni monozigoţi (identici, care provin din acelaşi embrion iniţial, ce se împarte, la un moment dat, în doi embrioni), cât şi gemeni dizigoţi, non-identici, care provin din 2 ovule diferite, fecundate de spermatozoizi diferiţi. 

Mamele au fost rugate să evalueze intensitatea agresivităţii fizice manifestate de copiii lor, raportând comportamente precum lovirea cu mâinile şi picioarele a altor persoane, muşcarea, trânta, la vârsta de 20, 32 şi 50 de luni.

Conform opiniei dr. Lacourse, factorii genetică explică o parte substanţială a diferenţelor dintre copii în ceea ce priveşte manifestările de agresivitate fizică; rezultatele sugerează că efectele modului în care copii sunt crescuţi de părinţi s-ar putea să nu fie atât de directe cum se credea.

Totuşi, intervenţiile educative ale părinţilor au şi ele importanţa lor.

Studiile pe termen lung ale agresiunii fizice arată că majoritatea copiilor, a adolescenţilor şi adulţilor învaţă, în cele din urmă, să utilizeze alternative ale agresiunii fizice pentru rezolvarea problemelor.

Dr. Lacourse atrage atenţia asupra necesităţii de a gestiona atent comportamentele agresive ale copiilor mici, căci reacţiile negative din partea adulţilor şi a altor copii creează un context în care copilul agresiv se simte îndemnat să îşi menţină şi intensifice purtările agresive, iar aceste cicluri ale agresiunii – între copilul agresiv şi fraţii săi, între el şi alţi copii ori între el şi părinţi – pot duce la dezvoltarea unui comportament agresiv cronic. 

Sursa: Mail Online